Conceptul de PROFIT..

Profitul este indiscutabil, un venit fundamental. El sintetizează o activitate prosperă sau cu prespective de dezvoltare. Profitul reflectă o afacere atractivă și este considerat de cele mai multe ori drept motivația agentilor economici.

Profitul normal reprezintă suma minimă de bani care îl motivează pe întreprinzător pentru continuarea activității. Desigur, acesta are un nivel diferit de la un agent economic la altul și are un pronunțat caracter subiectiv.

Prin urmare, un agent economic ce obține supraprofit, înregistrează și profit normal, dar acesta din urmă este inclus în costul de producție, în timp ce profitul economic nu. Între aceste două forme nu există nici o corelație de mărimi, dar ordinea de obținere este clara: o firmă obține mai întâi profit normal dacă venitul acoperă costul total și poate înregistra și profit economic dacă venitul depășește costul total. Profitul total este format din profitul normal și profitul economic. Astfel:

Prn=CT - Ce-Aa

(notațiile anterioare se mențin. În plus: Ce = cost explicit).

Pre = Ca - CT

Prin urmare, profitul reprezintă avantajul sau câștigul obtinut de un întreprinzător ce utillizează factori de producție și care își asumă riscul în activitatea economică și este un venit implicit și un obiectiv al acesteia.                            

Masa monetara- BANII

În prezent, noţiunea generică de BANI (monedă) desemnează moneda metalică, bancnotele, moneda scripturală şi alte instrumente legale având forme şi denumiri specifice, diferite de la ţară la ţară, care sunt general acceptate ca mijloace pentru schimburi şi plăţi într-un spaţiu economic dat.

Banii au rol covârşitor în economia de piaţă. În acest sens, laureatul Premiului Nobel pentru economie Paul Samuelson aprecia că fluxul sau mişcarea banilor reprezintă: „SÂNGELE CARE IRIGĂ SISTEMUL ECONOMIC”.

Rolul economic al banilor este pus în evidenţă în special prin intermediul funcţiilor pe care le îndeplinesc.

(1)Astfel, prin intermediul banilor este măsurată activitatea economică, adică cheltuielile, rezultatele, fluxurile şi stocurile din cadrul economiei, în general, şi pentru fiecare agent economic. Unitatea etalon folosită în măsurarea activităţii economice este unitatea bănească proprie fiecărei ţări sau zone economice (leu, dolar, euro).

(2) Banii îndeplinesc şi funţia de mijloc de schimb – prin intermediul lor se realizează orice vânzare-cumpărare, pe toate categoriile de piaţă. Prin vânzare-cumpărare se realizează un schimb de proprietate (între cel care deţine marfa şi cel care deţine banii), respectiv de utilitate economică.

(3) Banii sunt şi mijloc de plată, în sensul că orice obligaţie economică este evaluată în monedă şi se stinge prin cedarea sumei corespunzătoare.

(4) În economiile care funcţionează normal banii mai îndeplinesc şi funcţia de formă a avuţiei sub care se constituie rezervele şi patrimoniul agenţilor economici, iar deţinerea lor conferă posesorului forţă şi putere economică.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile, banii trebuie să existe în societate, adică să fie creaţi şi puşi în circulaţie într-o anumită cantitate.

Suma de bani aflată în circulaţie la un moment dat într-o economie şi aparţinând diferiţilor agenţi economici reprezintă MASA BĂNEASCĂ SAU MONETARĂ (M).

Aceasta este formată din:

a)      NUMERAR;

b)     BANI SCRIPTURALI sau SCRIPTURAL.

NUMERARUL- se compune din bancnote şi monedă metalică (confecţionată cel mai adesea din aliaje de nichel, cupru, aluminiu).

BANII SCRIPTURALI- sunt reprezentaţi de sumele (înscrisurile) aflate în conturile bancare pe numele agenţilor economici (persoane, întreprinderi, instituţii).     

COSTUL DE PRODUCTIE

Costul de producţie exprimă totalitatea cheltuielilor efectuate de un "agent economic pentru realizarea unui bun sau serviciu. El se caracterizează prin următoarele aspecte:

- include toate cheltuielile necesare pentru susţinerea ofertei adică atât cheltuielile de fabricaţie, cât şi cele de desfacere;

- se regăseşte în preţul de vânzare al producătorului, fiind o componentă a acestuia; diferenţa dintre preţ şi cost la nivelul unui produs reprezintă profitul unitar;

- permite însumarea în expresie bănească a consumului tuturor factorilor de producţie;

- poate fi interpretat ca un cost de oportunitate. Acesta exprimă valoarea celei mai bune alternative la care se renunţă prin alegerea activităţii respective. De exemplu, costul activităţii A este dat de valoarea alternativei B la care s-a renunţat. Cu alte cuvinte, costul de producţie al unui bun exprimă nu numai cheltuielile ocazionate de producerea lui, dar şi câştigul sacrificat, adică venitul la care se renunţă şi care ar fi fost obţinut din altă activitate.

FACTORII DE PRODUCTIE

Factorii de producție reprezintă totalitatea elementelor care participă, într-un fel au altul, la producerea de bunuri și servicii.

Factorii de producție sunt numeroși și variați. Având în vedere specificitatea și originea lor, ei se pot grupa în:

·              factori originari sau primari, din rândul cărora fac parte munca și pământul;

·              factori derivați, respectiv capitalul, rezultat din combinarea și interacțiunea celor dintâi.

MUNCA

Munca este o activitate umană, o acțiune conștientă a omului, desfășurată cu scopul de a se obține bunuri și servicii necesare satisfacerii trebuințelor acestuia. Munca presupune consum de energie fizică și intelectuală de către om. Ea se manifestă ca factor de producție activ prin intermediul abilitățiIor fizice și intelectuale ale omului. Avem în vedere forța fizică, agilitatea, capacitatea de efort, îndemânarea, cunoștințele, inteligența etc.

Munca privită ca factor de producție, este reprezentată de totalitatea resurselor umane (fizice și intelectuale) care sunt efectiv antrenate în activități economice. Factorul muncă este factor determinant și activ al producției deoarece numai prin muncă sunt treziți la viață și ceilalți factori de producție, respectiv sunt folosiți și combinați după anumite reguli, corespunzător scopului final al producției.

PĂMÂNTUL (NATURA)

Pământul (natura), factor originar, primar al producției, este format din toate elementele naturale brute din natură care sunt atrase și folosite în producerea de bunuri și servicii. Inițial, pământul a reprezentat principala componentă a acestui factor, de unde și denumirea lui. Ulterior, au fost atrase în procesul de producție și alte elemente din natură, Așadar, factorul pământ reprezintă totalitatea resurselor naturale (suprafețele agricole, pădurile, apele, aerul, resursele minerale, fenomenele naturale care pot fi utilizate în producție, etc.) pe care oamenii le pot utiliza, adapta și transforma conform intereselor lor de consum.

CAPITALUL

Capitalul – ca factor de producţie – este definit prin totalitatea bunurilor economice produse – eterogene şi reproductibile – utilizate în producţia şi/sau distribuţia şi comercializarea de bunuri şi servicii. Cu alte cuvinte, capitalul este constituit din stocul de active fizice (clădiri, utilaje, maşini etc.) care este la dispoziţia  întreprinzătorilor în vederea organizării de activităţi de producere de bunuri economice şi servicii şi de vânzare a lor.

Libera initiativa in economie

Libera inițiativă este libertatea agenților economici de a acționa pentru realizarea propriilor interese, așa cum consideră fiecare că este mai bine. Orice acțiune întreprinsă de un agent economic în intenția de a-și realiza interesele trebuie să aibe loc astfel încât, prin ceea ce face el, să nu afecteze cu nimic libertatea de acțiune a celorlalți și nici aceștia să nu-l jeneze cumva în ceea ce el întreprinde. De aici decurge că libertatea de acțiune este o caracteristică generală aplicabilă în mod egal tuturor agenților economici și ca orice inițiativă este admisă numai cu respectarea acestei condiții. Acest comportament s-a conturat treptat și este sinteza experienței acumulate de agenții economici. Este recunoscut ca necesar și singurul posibil de acceptat de toți, întrucât îi pune în condiții de egalitate sub multiple aspecte:

·        se aplica tuturor, fără discriminări pozitive sau negative;

·        nu îngrădește pe nimeni în promovarea acțiunilor de interes propriu;

·        respectarea sa nu implică costuri sau alte condiții materiale prealabile pentru nici un agent economic obținut pe seama altuia sau altora;

·        din aplicarea și respectarea sa nu decurge niciun fel de avantaj pentru niciun agent economic în acțiune;

stimulează deopotrivă creativitatea tuturor, întrucât, asigurând libertatea de acțiune, realizarea interesului fiecăruia depinde de ingeniozitatea proprie

EVOLUTIA FORMELOR DE ECONOMIE

Economia de schimb, de la aparitie si pana in prezent, a evoluat continuu, mecanismul ei de functionare a devenit tot mai complex.Economia de schimb, datorita faptului ca piata cu toate componentele ei este sufletul acesteia, a fost si mai este denumita economie de piata.
 1.ECONOMIA DE SCHIMB

Economia de schimb este forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care agentii economici produc bunuri in vederea vanzarii, obtinand in schimb altele, necesare satisfacerii trebuintelor lor.

2.ECONOMIE DE PIATA

Economia de piata nu este o forma distincta de economie, ea este de fapt economie de schimb evoluata, in care piata reprezinta componenta centrala a economiei, regland prin mecanismele ei (cerere, oferta, pret), alocarea si utilizarea resurselor in societate, intreaga economie, atat la nivel national, cat si international.

NEVOILE UMANE

Nevoile umane reprezinta un sir nesfarsit de cerinte obiectiv necesare vietii umane, ale existentei si dezvoltarii purtatorilor lor - oamenii, grupurile sociale, colectivitatile national-statale și societatea in ansamblul ei.

Nevoile umane, prin specificul si, mai ales prin modul lor de manifestare, se caracterizeaza printr-o serie de trasaturi. Astfel, ele sunt:

·        nelimitate ca numar. Progresul societatii duce in mod direct la largirea ariei nevoilor, atat la nivel de individ, cat si de grup sau societate;

·        limitate in capacitate, respectiv in volum. Fiecare nevoie, in procesul satisfacerii ei, atinge, la un moment dat, un prag de saturabilitate;

·        concurente, respectiv unele nevoi se extind in detrimentul altora, altele pot fi substituite intre ele;

·        complementare, respectiv, cele mai multe, se completeaza reciproc;

·        conditionate, reflectand continuitatea, dinamismul lor, potentialul economiei  de a le satisface