Factorii de producție reprezintă totalitatea
elementelor care participă, într-un fel au altul, la producerea de
bunuri și servicii.
Factorii de producție
sunt numeroși și variați. Având în vedere specificitatea și originea lor, ei se pot grupa în:
·
factori originari sau primari, din rândul cărora fac parte munca și pământul;
·
factori derivați, respectiv capitalul, rezultat din combinarea și interacțiunea celor
dintâi.
MUNCA
Munca este o
activitate umană, o acțiune conștientă a omului, desfășurată cu scopul de a se
obține bunuri și servicii necesare satisfacerii trebuințelor acestuia. Munca
presupune consum de energie fizică și intelectuală de către om. Ea se manifestă
ca factor de producție activ prin intermediul abilitățiIor fizice și
intelectuale ale omului. Avem în vedere forța fizică, agilitatea, capacitatea
de efort, îndemânarea, cunoștințele, inteligența etc.
Munca privită
ca factor de producție, este reprezentată de totalitatea resurselor umane
(fizice și intelectuale) care sunt efectiv antrenate în activități economice.
Factorul muncă este factor determinant și activ al producției deoarece
numai prin muncă sunt treziți la viață și ceilalți factori de producție,
respectiv sunt folosiți și combinați după anumite reguli, corespunzător
scopului final al producției.
PĂMÂNTUL (NATURA)
Pământul
(natura), factor originar, primar al producției, este format din toate
elementele naturale brute din natură care sunt atrase și folosite în producerea
de bunuri și servicii. Inițial, pământul a reprezentat principala componentă a
acestui factor, de unde și denumirea lui. Ulterior, au fost atrase în procesul
de producție și alte elemente din natură, Așadar, factorul pământ reprezintă totalitatea
resurselor naturale (suprafețele agricole, pădurile, apele, aerul, resursele
minerale, fenomenele naturale care pot fi utilizate în producție, etc.) pe care
oamenii le pot utiliza, adapta și transforma conform intereselor lor de consum.
CAPITALUL
Capitalul – ca factor de
producţie – este definit prin totalitatea bunurilor economice produse – eterogene şi
reproductibile – utilizate în producţia şi/sau distribuţia şi comercializarea de
bunuri şi servicii. Cu alte cuvinte, capitalul este constituit din stocul de active fizice
(clădiri, utilaje, maşini etc.) care este la dispoziţia întreprinzătorilor în vederea organizării de
activităţi de producere de bunuri economice şi servicii şi de vânzare a lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu